Jurnal de Miss în Lumea Tăcerii

Timp pentru tine.... tu si numai tu               De multe ori dadeam sfaturile la oameni ,,Tu esti o prioritate! insa nu stiam ce inseamna ce presupune acest lucru...  A fost ceva timp, o vreme, in care am preferat sa fiu eu si numai eu... Sa-mi analizez trecutul, sa-mi traiesc prezentul si sa-mi gasesc drumul meu spre viitor. Insa acum imi dau seama ca doar PREZENTUL CONTEAZA! Tu poti alege cum sa-l traiesti, cum sa privesti lucrurile si cum sa te raportezi la el.            In aceasta perioada sunt recunoscatoare ca ma aflu înconjurată de familie, prietenii mei de suflet, prieteni lucizi și de oameni frumoși reflectând la faptul ca  viata mi-a oferit și îmi oferă atâtea lucruri frumoase încă din copilărie, adolescenta, studenție și pana-n prezent in diverse locuri: la scoala, in facultate, in taberele de vara, tombole, concursuri, vacante, joburi, in proiecte, la festivaluri, diverse evenimen...

Eu sunt SURDĂ!  Fraza mea preferata, simpla si directa e o chestie ce mi-am asumat-o abia după multe lupte interioare pe parcursul a multor ani pentru a ascunde ,,dizabilitatea” de frica stigmatizării și a marginalizării gândindu-ma mai mult la ceilalți și uitând de mine, și iaca așa trăiam cu niște temeri. Realizez ca acele ,,pierderi” erau de fapt câstiguri pentru ca așa nu aud răutățile celor din jur, nu aud înjurăturile, depistez mai ușor cine ma minte, apropierile sunt ma i ușor de realizat, am învățat sa fiu deschisă însă prea sinceră de cele mai multe ori dar așa am învățat sa am grija sa filtrez oamenii de calitate și sa fac alegeri in viața... si mereu sunt in procesul de învățare și descoperire. ,,Nu am nici o dizabilitate. Am multe abilitați!” - Patrick Hughes Vazându-l intr-un videoclip inspirațional și cunoscându-i povestea, el m-a făcut sa-mi amintesc ca de multe ori mi-am pus întrebarea: De ce m-am născut surda? De ce aud așa de rau? De ce pierd atatea info...

Cititi, cititi, cititi ... De ce? Indiferent de varsta, cititi, cititi, cititi ... De ce? Din mai multe motive: 1. Deveniti mai destepti, va imbogatiti vocabularul, ai mai multe cunostinte si detii mai multe informatii... asa devii mai bogat! Mai ales daca esti SURD, si ai nevoie de mai multe informatii. Nu conteaza daca nu intelegi tot, dar tu iti pui mintea (creierul ) sa lucreze asa cum faci sport fizic sau muncesti fizic. 2. Reduce stresul mai ales ca traim intr-o lume in care sunt atatea probleme, drame si  filme in capul nostru... Sigur vei avea parte de un pic de liniste in gandurile noastre si te relaxezi. Si vei vedea cum se aseaza lucrurile din viata ta, putin cate putin, vei prinde mai multa putere si poate chiar vei gasi solutii pentru problemele tale. 3. Previne boli... cum asa? Cititul ajuta la prevenirea bolilor. Stiati ca boala ALZHEIMER este o afectiune a creierului si nu se poate trata... Educati-va bunicii, parintii si copii sa citeasca carti, ziare, blogu...

De ce să iubim ploaia? În ultima vreme, am început sa iubesc ploaia... mai ales cea măruntă... să mă plimb prin oraș sub ploaie fără umbrelă, să privesc ploaia de la fereastra și cel mai mult ador să mă ud pana la piele... De ce eu iubesc ploaia? 1. pentru ca îmi amintesc de copilăria mea când eram mica și alergam printre bălțile de ploaie 2. pentru ca acasă stăteam cu ai mei și sorbeam poveștile lor 3. pentru ca pot sa zâmbesc și când e vremea ploioasa, chiar dacă uneori mai văd oameni serioși și cu fete mohorâte 4. pentru respir aer curat care miroase mai frumos după ploaie 5. pentru ca întotdeauna după ploaie apare și curcubeul în multe culori 6. pentru ca am amintiri frumoase sub ploaie... la mare cu prietenii, la festivalul Electric Castle și la munte unde ma distram 7. pentru ca de câte ori am o zi grea, ma refugiez mai repede acasă unde făceam o baie fierbinte, ma uitam la un film sau citeam o carte 8. pentru ca evadam singura sau ma întâlneam cu un om drag într-o cafenea 9...

DREPTUL LA LIMBA MATERNĂ: limba semnelor romane/limbajul mimico-gestual! Limba romana, cea de a doua limba pentru cei care nu aud!  De mică, am fost dusa pe la spitale de mana cu bunicul in speranța unei fraze spuse de o doamna: ,,Domnule, nepoțica dumneavoastra are pierderi mari de auz, dar poate scrie, poate vorbi și se poate descurca”. După multe drumuri și discuții cu doctorii, bunicul a stiut ca singura șansa este familia... cu toate astea, realizez cat de ușor mi-ar fi mai ales familiei mele dacă am fi trait in alta țara unde copii surzi împreuna cu familiile lor au multe facilitați in educație, la locul de munca și in viața de zi cu zi! După zeci de ani, inca mai stau și ma gândesc cât de greu e sa scriu in limba romana... scriu, șterg cuvinte, le reformulez, le gândesc și uite așa uneori ma pierd printre cuvinte și sensul lor... si pot fi înțeleasă greșit. Însă mereu am dat de oameni cu un suflet mare, oameni faini de la care am avut câte ceva de învățat... încă ma...

DIZ,,abilitați” Ma trezesc buimacă, serioasă, fără chef de nimic... cu gândul sa mai dorm dar imi vibrează alarmele ca-i musai sa ma duc la job. Ma îmbrac repede in culori închise si îmi iau balerinii mei de un verde-turcoaz ca sa mai dau culoare stării mele și vremii ploioase.  Fug repede sa prind busul și ma așez pe un scaun. O fata de vreo 20 ani (bănuiesc ca asta e vârsta ei) este îndrumata de mama ei unde sa se așeze. Și-a pus-o sa se așeze lângă mine. Ne-am uitat una la cealalta și ne  zambeam. Și ma uit cât de frumoasa este cu zâmbetul ei și cu ochișorii ei. Ma uitam la mama ei, era atât de serioasă, simpla și trista, ca abia puteam sa ma uit la ea... însă mi-am dat seama ca femeia asta e o mama care a făcut multe eforturi pentru fiica ei. Din nou, îmi zâmbește fata... ne mai uitam ba la oamenii din bus care se departau ușor de noi, ba ne mai uitam una la cealalta... ii zâmbesc și eu, îmi zâmbește și mai tare... așa îmi venea sa o iau in brațe... Însă mama ei a l...

Chiar de ziua mea, tin sa mulțumesc celor dragi, tuturor prietenilor mei și familiei pentru urările și gândurile cele frumoase de ziua mea! Și azi rezonez cu acest citat de mai jos și cu blogul prietenei mele  Raluca Mureșan , mai exact cu un articol care l-a publicat exact azi de ziua mea... realizând ca nu numai azi, ci de mult timp, eu îmi trăiesc și savurez micile plăceri ne(vinovate) printre care relaxare, somn, cafea,  vin, gătit, plimbări, plaja, fotografii, curiozități precum cititul in cafea, pisicutze și motani, căței, peripeții, arta, mâncare specific Ciprului, soare, briza marii, nisip, palmieri, istorii, povesti și muuuulteee lămâi... acum doar stau și aștept sa văd ce se întâmpla cu un așa entuziasm de a ma bucura de viața! http://entuziasm.ro/ dezvoltare-personala/ mici-mari-placeri-nevinovat e-1/ "Singura mea împărăție e această lume: Soarele şi umbrele, căldura şi frigul, oamenii şi prietenia. Pot doar să spun că important e să fii uman şi simplu. Ba nu, im...

Recunostința - Fii atent/a la tine, nu la alții! De curand, citeam o postare a unei prietene surde... care si-a spus nemultumirile ei si durerile ei pentru ca nu aude si nu prea se descurca in comunicarea cu persoanele auzitoare... Lista e lunga si prefer sa-i pastrez anonimatul insa consider ca raspunsul meu poate sa-i ajute si pe altii: ,,  Uneori e bine sa fim recunoscători pentru ceea ce avem, iar sfatul meu este sa te bucuri de viața și sa înveți sa te bucuri de ceea ce ai, înainte sa găsești atât de multe probleme de care sa fii nemulțumita. Viața te-a supus unor experiențe, însă cred e-ma ca nu ești singura... sunt mult mai multe probleme pe care le au pana și auzitorii... nici ei nu își găsesc locul, iau decizii greșite in viața si chiar dacă nu au o dizabilitate auditivă, pan și ei au problemele lor ca sa se mai gândească la alții... așa ca draga mea, trăiește-ți viața pentru tine însăți, fără așteptări de la oameni și fii ancorata in prezent'' Iar...

Povestea asta îmi amintește de mine și de bunicul meu. In amintirea lui... Fetita surdo-muta, de Edmondo de Amicis ,,N-aş fi putut să sfârşesc mai bine luna mai, decât cu vizita de azi dimineaţă. Sunase clopoţelul şi alergam să deschid, când auzii pe tata că strigă cu totul cuprins de mirare: — Ce, tu eşti, Gheorghe? Era grădinarul ce-l avusesem la vila noastră din Chieri. Plecând de la noi, şi-a aşezat familia la Cordova şi a plecat în Grecia, unde a lucrat trei ani la drumul de fier. Debarcase numai în ajun la Genova şi venea chiar de la gară. A cam îmbătrânit, însă este tot vesel şi rumen la faţă. Tata îl chemă în casă, dar el nu primi şi întrebă îndată cu sfială, făcându-se foarte serios: — Vă rog, spuneţi-mi ce-mi face familia? Cum merge micuţa mea Gigia? — Toţi erau foarte bine, acum vreo două zile, răspunse mama, care, recunoscând glasul lui Gheorghe, venise la intrare. Gheorghe se înveseli. — Slavă ţie, Doamne! grăi el, cu totul înduioşat. ...